Stapana mea si „omul cu ace”

Stapana mea si „omul cu ace”

Stapana si omul cu aceNoi, cateii traim doar pentru oameni. O vorba buna, o mangaiere sunt cele mai frumoase daruri pe care le primim.

Eu am avut stapani buni, “mama” – asa o numeam pe stapana mea – mereu iesea din casa cu “ceva bun”. N-am stiut ce inseamna setea, foamea. Niciodata nu mi-a fost frig. Am avut casuta mea, cu covoras si paturica. Iarna, cand era viscol, ma lasa sa dorm in veranda. Eram foarte mandra de mine si eram cuminte-cuminte ca sa ma mai lase in casa. Nu m-au legat niciodata, nu m-au batut si nu m-au certat.

Cand eram pui, mai faceam si prostioare. Mi-aduc aminte ca am scos din pamant toti bulbii de zambila. Mama s-a uitat cu tristete si a zis: “Nu-i nimic, anul asta n-o sa avem zambile. O sa cumparam la anul alti bulbi… pana atunci o sa mai creasca catelusa si n-o sa mai faca stricaciuni”. Alta data am tras de pe sarma toate rufele proaspat spalate. Tata – aveam si un tata – le-a adunat cu ochii spre bucatarie (nu voia sa vada mama) si le-a pus iar in masina de spalat. Ei i-a spus ca s-a rupt sarma. S-a dat de gol pentru ca zambea. In fine, a ramas “secretul nostru”.

Un singur lucru ma supara tare. Aveau oamenii astia o manie, chemau un barbat caruia ii spuneau “domnul doctor”. Eu ii spuneam “omul cu ace”. Nu stiu de ce nu-i era mila de mine, ma intepa. Si la adapost e un “om cu ace”, altul, dar si asta ne inteapa pe toti.

Cand ma gandesc la anii aceea, mi se strange inima. Mi se parea ca mama e din ce in ce mai trista si a slabit rau. Parca si pasii ii erau mai sovaielnici. Intr-o dimineata, m-a mangaiat cu ochii-n lacrimi si m-a intrebat: “Ce-o sa faci tu fara mine ? Ce o sa se aleaga de voi?” N-am inteles eu prea bine, i-am pupat mainile cu care ma mangaia si care m-au facut mare.

Pe urma i-am auzit vorbind de “spital”, nu prea stiam ce inseamna. Mama a plecat de dimineata si nu s-a mai intors. M-am asezat langa poarta si am asteptat-o. Nici nu respiram, stateam si ascultam pasii. Asteptam sa-o aud venind pe ea, altceva nu-mi trebuia. N-am vrut sa mananc, n-am vrut sa beau apa. N-am vrut sa stau nici pe veranda. Stateam in ploaie, la poarta si o chemam in gand. Minunea s-a infaptuit. A venit mama. Mai slaba, mai trista … dar a venit mama.

Venea in curte un om care mirosea ca “omul cu ace”. Intra in casa si nu stiu ce facea. Am vrut sa-l musc, s-o apar pe mama. Nu voiam s-o doara si pe ea. Nu s-au suparat pe mine. Mi-a mangaiat urechiusele si mi-a spus ca sunt “prostuta”.

Apoi, mama a plecat iar la spital. O asteptam la poarta mereu-mereu. A venit tata seara tarziu, mi-a prins capsorul in palme si mi-a spus: “Gata, s-a terminat, am ramas singuri pe lume. N-o mai astepta ca nu mai vine ! Mama a plecat in cer”.  Daca a plecat, de ce nu m-a luat si pe mine ? Mergeam impreuna sa luam paine, o asteptam in fata magazinului. Poate s-a suparat, poate n-am fost cuminte.

Eram singuri si tristi. De la o vreme am simtit pasii tatei tot mai diferiti, nesiguri, impleticiti. Parca mirosea si altfel si eu nu stiam ce sa cred. Am auzit vecinele vorbind: “Asta s-a apucat de bautura”. Nu stiam daca e de rau sau de bine. Le-am latrat ca sa plece de langa gardul nostru.

Pe urma am auzit cuvantul “evacuare” si l-am vazut pe tata strangand lucrurile de prin casa. Nu intelegeam nimic din ce se intapla. M-am ascuns in casuta mea. Au venit oameni rai. M-au gonit. I-am auzit spunand : “si cusca cainelui e a bancii”.

M-a urcat intr-o masina si m-a adus la adapost. M-a mangaiat cu triste si mi-a spus: “Macar tu sa fii in siguranta ! Nu pot sa-ti promit ca o sa vin sa te iau acasa… nu mai am casa. O sa vin sa te vizitez”. A venit de cateva ori. Pantofii erau din ce in ce mai scalciati. Eu pantofii ii vad cel mai bine. Mi-am dat seama ca ii merge rau, din ce in ce mai rau. Ultima oara a scos din buzunar o hartie mototolita in care erau cateva bomboane. “N-am avut ce sa-ti aduc, astea le-am gasit pe la gunoaie. Le-am pastrat pentru tine. Nu se cade sa vin cu mana goala. Stiu sigur ca tu te bucuri si mai stiu ca ma iubesti. Sarac sau bogat, tanar sau batran, pentru tine sunt unic si stiu ca nu m-ai schimba cu nimeni altcineva. Cu oamenii e altfel”.

De atunci n-a mai venit. Uneori stau in curte si privesc la stele. Acolo e mama.

 

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu