Michi

Michi

MichiM-am hotărât: o să mă fac rău! Toată viața mea am avut sufletul plin de lumina dragostei. Și la ce mi-a folosit?

Viața mea… lungă și urâta… atât de plină de dezamăgiri… un lanț de suferințe din ce în ce mai multe și mai greu de îndurat. Uneori mi se pare că port în inima atâta amar care, dacă s-ar revărsa, ar inunda lumea.

Mi-am ispașit vina de a mă fi născut încă din primele luni de viață. Ce poti face? Nu hotărăști nici timpul, nici locul, nici măcar dacă să te naști sau nu. Te trezești aruncat în vâltoarea vietii neavând decât speranța, visul că vei găsi omul tău.

Oamenii – pe oameni i-am iubit cel mai mult – n-au nevoie de dragostea unui cațel.

Cel mai rău e atunci când îți dai seama că speri în van, ca nimeni nu te vrea, că nimeni n-are nevoie de dragostea ta. Cel mai mult mi-am dorit o mână caldă pe care s-o simt pe creștet, un om care să mă aline cu o vorbă bună. Sunt mic, mănânc puțin. Nu mâncare mi-am dorit. Am înfruntat și foamea și setea, am înghețat iernile, m-am sufocat de căldură verile. Nu asta mă doare cel mai tare. Am visat să-mi duc viata lângă un om, să-l aștept și să mă tăvălesc la picioarele lui în semn de bun venit.

Am avut mai mulți stăpâni. Niciunul nu s-a dovedit a fi om. Am fost dăruit unui baiețel drăgălaș pe post de jucărie. Il urmam peste tot ca o umbră, dormeam sub geamul camerei unde dormea el. Voiam să-l simt mai aproape, îmi încordam auzul să-i aud respirația. Îl lăsam să mă tragă de codiță dacă voia, făceam toate nebuniile din lume ca sa-l înveselesc. Când jucăria s-a învechit, a abandonat-o, cum altfel ?

Am ajuns la țară, într-o curte de oameni răi. Căte o bucată de pâine mucedă îmi dădeau din când în când, e drept, primeam mai multă bătaie decât mancare. N-am fost primit în curte prea bine pentru că sunt mic și nu puteam să apăr de hoți. Daca nu stiu să fac ouă și nici nu dau lapte, la ce bun să-mi dea de mâncare? Mâncarea o primeau porcii, ei urmau să umple masa de Crăciun. Oameni buni, de când simțiti cu stomacul și nu cu inima? Asta e rețeta fericirii – mațul plin? V-ati gândit să nu mai semănați flori? Ele nu se pot manca.

Despre bucuria sufletului?! Care suflet? Atunci care e diferența între voi și lupul flămând din pădure? El nu are milă. E animal, are doar instincte. Dar voi?

Mă sileam să păzesc curtea cea mare, alergam cât era ziua de lungă și lătram ca să le dau de știre. M-au bătut că fac gălăgie. Când n-am mai lătrat, au hotărât că nu sunt bun de nimic și m-au alungat. Am păzit poarta încuiată zile în șir. M-a plouat, m-au bătut vânturile, m-au atacat câței mai mari. Păzeam poarta aceea și încercam să-i îmbunez. Cu fiecare zi speranța se subția tot mai mult. Simțeam cum se scurge și viața. Nu-mi părea rău. Sfârșitul vieții ar fi însemnat sfârșitul suferințelor.

Intr-o zi n-am mai vrut să deschid ochii. Era o ploaie măruntă și rece. Nu-mi mai era frig. Mi se părea că sunt într-o casă caldă, în sobă ardea un foc molcom și mirosea a mâncare proaspătă. Stăteam la picioarele omului și-mi era bine. Stiam că nu poate fi adevărat, dar era atât de dulce visul!

Cuiva i s-a făcut milă de mine și m-a luat de acolo. De ce nu m-o fi lăsat să mor? M-a adus la adăpost. Acum mi-e bine, am tot ce n-am avut în viața mea: un loc al meu, cușcuță caldă, mâncare, apă. Dar… prea am suferit ca să mai am încredere în oameni. Vin niște doamne, fac curat, umplu castronelele, mă mângâie, vor să se joace cu mine. Nu vreau, le mârâi ca să știe că sunt rău. Nu am nevoie de mângâierile nimănui, vreau să fiu lăsat în pace. Nu sunt jucărie, sunt un câine. Păcat că nu le e frică de mine!

Acum mă strigă Michi. Imi place numele, dar nu vreau să le arăt. Întăi mi-au dat să mănânc după pofta inimii și acum râd de mine că sunt gras. Mai vine din când în când o doamnă. Ne dă biscuitei, ne ia în brațe, ne răsfață. Eu o mârâi și mă fac că o mușc. Când eram bun, nu m-a vrut nimeni. Poate acum… dacă sunt rau.

Așa că, dacă aflați că undeva, la o curte – fie ea cât de mică – e nevoie de un câine rău, dati-mi de știre. Mă găsiți la Centrul Teritorial Veterinar Sector 2. Întrebați de răul de Michi.

 

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *