Măslinică-nebunică-Zambilică

MaslinicaPe mine mă chema Măslinică-nebunică-Zambilică. Eu am trei nume, asta pentru că mama mea mă iubește mult. Sunt căței care nu au nici un nume. Toată viața nu și-au auzit decât “marș de-aici!”. Ar putea să-mi fie milă de ei. Sunt supărat fiindca râd de mine. E adevărat că sunt mic, dar dacă eram mare mama mă mai putea lua în brațe ?

Tot cățeii îmi spun că mama nu e mama mea, ci adoptator la distanță. Nu-i adevarat, dacă e adoptator, înseamna că m-a adoptat, adică m-a luat să fiu baiețelul ei. Mi se topește inima când o aud: “Vino la mama, Măslinică”. Eu mă lipesc de ea , tremur de fericire. Aș vrea sa opresc timpul in loc să mă țină în brațe mereu-mereu.

Cred că mă bărfesc cățeii și îi spun că nu sunt cuminte. E adevarat, dar de ce trebuie să-i spună ei ? Mereu plange. Cred că e foarte supărată pe mine. Și eu o pup mult-mult și-i spun cât de mult am așteptat-o. Îmi pare rău că-i mângaie pe toți. E mama mea, cu mine trebuie să stea. E adevărat, la ei nu vine nimeni. Se bucură când o văd, latră, se urcă pe gard. Mă gândesc că au nevoie și ei de-o vorbă bună și de mângâiere. Eu știu sigur ca pe mine mă iubește cel mai mult.

Cațeii – tare sunt răi, Doamne – mă întreabă de ce nu mă ia acasă dacă eu spun că mă iubește așa de mult. Cred că nu poate, o fi având mai mulți căței sau nu are căsuța ei. Nu știu ce să cred. Oricum, mama mea e cea mai bună și cea mai frumoasă și… e mama mea. Am încredere. Ea știe ce-i mai bine pentru mine. La început, îmi era foarte frică când venea. Fugeam și mă ascundeam. Pe urmă, când o vedeam plecând cu capul în jos, îmi părea rău, mă urcam pe cușcă și o lătram rău.Voiam s-o fac să înțeleagă că vreau să se întoarcă. Îmi era ciudă că nu pot să-mi stâpâmesc teama. Înainte să plece, mai trecea o dată pe la mine.

Sunt un altel de cațel. Eu am avut stapân și mie nu mi-a plăcut. Cățeilor nu le vine sa creada. Ei imi spun că am avut noroc, că n-am știut să prețuiesc darul de a avea stăpân și căsuța mea. M-a dus în curtea lui mare și mi-a legat un lanț gros în jurul gâtului. Era atât de greu, încât îmi amorțea spinarea. Aș fi vrut sa fug, să mă joc, dar fiecare încercare însemna o durere – lanțul mă tragea înapoi iar zgarda îmi intra in carne.

MaslinicaS-a facut noapte. Îmi era tare frică de întuneric, era groaznică singurătatea. Niciunui cățel nu-i place sa fie singur. Lângă coteț era un copac batrân. Vântul ii mișca crengile și umbrele lor mă speriau îngrozitor. Am început să scâncesc. Nimănui nu-i pasa. Eram doar eu sub stele. Am plans mai tare. Stelele tremurau reci, depărtate. Cui sa-i pese de un cățel legat, speriat, flămând ?

Am plans și mai tare, chiar nimănui nu-i păsa ca sufar? Stăpânul a ieșit din casă și m-a bătut rău. Zicea că nu poate să se odihnească din cauza mea. Cred că l-am supărat, poate ar fi trebuit să am mai multă rabdare.

Și la mâncare am făcut mofturi. Îmi dădea dimineața o bucată mare-mare de pâine. În loc să mă bucur ca are grijă de mine, mă plângeam că e tare, că miroase urât. Odată, m-a lovit așa de tare cu pâinea că am șchiopătat căteva zile. Trebuia sa-mi înfrânez durerea. Nu mi-am dat seama cât îl supăr. Priveam vrabiuțele cu invidie. Așa aș vrut să fiu liber, să pot să alerg. Și sete mi-era foarte tare. Simțeam limba atârnând uscată și umflată. N-ar fi trebuit să fiu nemultumit. A venit ploaia și mi-a umplut castronelul.

Venea la gard o cațelușa batrână. Era a nimănui. Îmi spunea mereu vorbe bune, mă imbărbăta. Suferise mult în viața ei. Încă de pui era pe stradă. Vara o chinuia căldura, setea. Iarna o chinuia gerul si viscolul. Mereu era mistuită de foame. Oamenii răi o alungau cu pietre. Mereu îmi spunea să fiu cuminte și să-mi ascult stăpânul. „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”. Pentru un cățel al străzii libertatea se plătește cu foame. “Nu uita, copile, de pericolele care te pândesc la tot pasul”. Parcă avea topită în priviri toată durerea lumii.

Cred că începusem să mă obișnuiesc. Prietena mea îmi spusese ca ne ispașim vina de a ne fi născut. Stăpânul m-a bagat în mașină. A urmat un drum scurt. N-aveam aer, mi-era teamă, era tare întuneric in spatele mașinii. M-a dus la adapost pentru că faceam mizerie în curte. Poate ca ar fi trebuit să mă abțin, sa nu-mi fac nevoie. Nu ma gandeam ca asta-l supara. Am înțeles că sunt un cățel rău pe care stăpânul nu-l mai vrea.

Acum stau cuminte si o aștept pe mama. Când pleaca așa îmi spune: “Sa fii cuminte, Măslinica, să manânci tot și să mă aștepti. Mama mai vine pe la tine.” Știu ca o să vină. Dar mă doare mereu dorul de ea.

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu