Macheata

Macheata

MacheataCatelușa se află la Centrul Teritorial Veterinar Sector 2. O cheamă Macheata. Povestea este imaginară. Dar, asta nu înseamnă că nu are nimic comun cu realitatea.

Puişorii mei au venit pe lume fara voia lor. N-am vrut sa le daruiesc o viaţă atât de scurtă şi aşa de chinuită.

Primele mele amintiri sunt legate de stâpăn şi curtea mea. Am fost foarte iubită când eram mică. Când am crescut, nu mai eram atât de dulce şi nimeni nu mă mai băga în seamă. Nu pot să nu recunosc: aveam o coajă de pâine şi o cană de apă. Când lucrurile s-au schimbat, tare le-am dus dorul.

Ceva se întâmpla cu mine. O caţeluşă din vecini mi-a spus ca o să am pui. M-am speriat. Am văzut pui la noi în curte: mici, delicaţi, cu un pufuleţ galben şi cioculeţe drăgălaşe. E adevărat, mâncam cu plăcere ciorba de pui pe care mi-o dădea stăpâna. Oare de la oasele de pui mi se tragea ? Tot căţeluşa bătrână mi-a lămurit că voi avea căţei.

Zilele treceau, îi simţeam mişcând în burtica mea. Aşteptam să-i văd, vorbeam în gând cu ei, îmi închipuiam că-i spăl şi îi alint. Îi aşteptam cu speranţă. Si totuşi, aveam în suflet un fel de spaimă. Erau primii mei copilaşi.

A venit ziua când stăpânul m-a urcat în maşină. M-am bucurat că vom merge la plimbare. M-a dus într-o pădure şi m-a lăsat acolo. Zadarnic am fugit după maşină, zadarnic am încercat să-l opresc. Nu puteam să cred că e adevărat. Ce-am să fac de-acum încolo? L-am asteptat zile în şir. Speram că se răzgâneşte, speram că se întoarce să mă ia. Credeam că o să i se facă milă. N-a fost aşa. Foamea mă chinuia, sufeream şi de sete. Mă gândeam să caut drumul spre casă. As fi plecat, dar dacă ar fi venit să mă caute? 

A fost o ploaie mare şi furtună. Am rămas neclintită aşteptând. Simţeam fiecare picătură de apă ca un junghi. Mă îngrozea vuietul vântului, mi-era frig, mi-era frică, mi-era jale. În noaptea aceea au venit pe lume copiii mei: cinci sufleţele nevinovate care s-au născut doar ca să moară. Erau atât de frumoşi şi mici! Îi spălam, încercam să-I hrănesc. Trupul meu flămând refuza să le dea lapte. Numai cu dragostea şi durerea mea nu-I puteam ţine în viaţă.

MacheataApoi, am început să-i văd murind unul câte unul. Apucaseră să deschidă ochişorii. Mă priveau cu disperare şi îmi cereau ajutorul. Ce puteam să fac? Alergam de colo-colo, speram că o să găsesc măcar o bucăţică de pâine. Singurul care ne putea ajuta era Omul.

Unde să găsesc omul care să aibă milă ? Ieşeam la marginea pădurii. Era un drum destul de circulat. Treceau mereu maşini şi ştiam că pot aduce moartea. Dar poate într-o maşină era omul pe care îl căutam. Mai aveam un singur pui. Trebuia să lupt pentru viaţa lui.

Priveam cu ochii în lacrimi cum oamenii treceau nepăsători. M-am hotărât: ori voi muri strivită, ori îmi voi salva puiul.

Visam că lângă mine se va opri o maşină, că mă vor lua pe mine şi puiul meu şi mă vor duce acasă. Dar, maşina n-a oprit. M-a lovit îngrozitor, mi-am simţit oasele troznind. Nu trebuia să mor, puiul meu avea nevoie de mine. Sângele curgea şiroaie, am simţit o căldură mare şi lumina, multă lumină. Am văzut atunci puişorii, pe toţi cinci. Se jucau într-o poeniţă. 

Cred că m-a găsit un om, omul pe care l-am aşteptat atât. M-a adus la adăpost. Eu trăiesc.

 

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *