Lisa

Lisa

LisaM-am nascut pe strada. Mama mea era o catelusa tanara. Eram primii ei puisori. Nu prea stia ce-o asteapta, era destul de speriata. O zi intreaga a cautat un loc unde sa ne aduca pe lume in siguranta. A adunat frunze uscate si ne-a facut un cuibulet. Cand spun mama am in gura gustul laptelui ei, simt dragostea cu care ne spala “sa nu ne prinda rasaritul murdarei”.

Ne-a invatat lucruri frumoase mama. Alerga mult si venea istovita cu o bucata de paine in gura. Noi mancam si ea era fericita, desi cred ca ii era foame si ei. Ce buna era painea cu dragoste de mama! Uneori simteam miros de mancare, inghiteam in sec, imi venea sa plang de pofta.

Se juca cu noi, ne alinta, ne musca usurel de urechiuse. O data a plouat tare si ea ne-a dus in gura langa un zid. Ne-a acoperit cu trupul ei, ne spala sa ne incalzeasca si ne spunea povesti despre zile cu soare, despre o poienita inverzita, despre castroane cu mancare buna. Ploaia era rece, tremura rau, blanita ii era plina de apa, labutele ii erau rosii de atata frig.

Vedeam catei plimbati in lesa de stapanii lor. Am intrebat-o pe mama cum sa e cand te plimbi in lesa, i-am spus ca vreau si eu fundite si o curelusa cu inimioare. A lasat capul in piept si a oftat. II simteam lacrima din glas cand ne spunea ca si ea este puiul unei cateluse sarace, ca s-a nascut pe strada, ca niciodata un om nu i-a pus mana pe cap s-o mangaie, ca nu are un nume al ei. Singurele vorbe pe care si le auzise mama erau: “Marş, jigodie”, “Javra maidaneza”. Cred ca erau vorbe grele pentru ca mama plangea.

LisaMereu se temea pentru noi. Niciodata nu ne lasa sa ne indepartam prea mult. Nu intelegeam de ce. Acum stiu.
M-am trezit singura pe strada. Am plans, i-am cautat, am alergat de colo-colo. Zadarnic. Foamea ma chinuia, mi-era frig si ma temeam ca o sa mor. Oamenii treceau pe strada, nimeni nu-mi arunca nici macar o privire. Am vrut sa le cer ajutor, urmaream fiecare om, speram ca cineva imi va spune unde e mama, ca o sa ma ajute s-o gasesc. Am adormit langa o tufa.

Prea alergasem mult, eram sfarsita de atata plans. Incepuse sa ploua si simteam cum ma dor picaturile asa erau de reci. Imi simteam burtica ca o rana. Apoi, a inceput sa cada din cer ceva alb. As fi vrut sa ma bucur, sa alerg, dar picioarele nu ma mai ascultau. Am cazut pe strada. Nu mai aveam puterea sa caut un loc uscat.

Pe urma, am simtit o mana care m-a ridicat din strada. Chiar nu-mi mai pasa ce se intampla cu mine. Nu aveam puterea sa mai deschid ochii. M-am trezit intr-o curticica cu alti catei. Acum ma cheama Liza. Nu mai stau pe strada, am o casuta numai a mea, am mancarica si apa proaspata. Am crescut mult, cred ca sunt mare… asa cum era mama. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de ea. Mi-a spus odata: “Cainii saraci traiesc putin si se chinuiesc mult. Apoi, pleaca la stele”.

Mama, eu am fost mai norocoasa ca tine, de mai multe ori oamenii m-au mangaiat, ti-ai dorit atat de mult asta! Si ca sa nu mai suferi ca n-ai un nume, m-am gandit sa ti-l dau pe cel mai frumos: MAMA.

 

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *