Iona

IonaAcum sunt în adăpost. Sunt împreună cu fetițele mele. Ar fi un motiv suficient să fiu fericită pe deplin. Suntem îngrijite, avem mâncărică destulă și acoperiș deasupra capului. Mă macină dorul.

Am fost cățelul unei fetițe. Am văzut-o crescând, ne-am jucat împreună. Pe mine s-a sprijinit cu mânuța când a făcut primii pași. Mă dor atât de tare amintirile astea așa cum doare fericirea pierduta. Mă iubea și o iubeam cum numai un câine poate iubi.

Nu voiam sa dorm în coteț. Eu dormeam sub geamul camerei în care dormea fetița. Nici când ploua, nici când ningea, nu voiam să mă adăpostesc. Îi auzeam respirația liniștita și asta era cea mai mare bucurie: fetița doarme în pătuțul ei alb, fetița crește. Mereu-mereu mânuța mică îmi întindea căte ceva bun de mâncare. O bucățică din carnea din farfurie dispărea în buzunarul rochiței .
Mama ei mă iubea mult. Mă străduiam să le înveselesc, săream, fugeam, mă rostogoleam. Nu mă lăsam până nu le înflorea zâmbetul pe buze.

IonaNici tatăl ei nu era un om rău. Totuși, uneori, venea acasa mirosind ciudat. Mersul lui era nesigur, vorba era împleticită. Atunci ne bătea pe toate trei. Nu mă dureau atât de tare coastele rănite. Mă durea sufletul văzând atâta suferință.
Aș fi vrut să fiu un câine mare, să am putere, să-mi apăr stăpâna. Am încercat să-l mușc de picior, voiam cumva să-l opresc.
IonaCățeiii au regulile lor si eu le consider pline de noblețe: un cățel adult (de un an și o zi) nu ataca niciodată un pui (chiar dacă are un an fără o zi). Un cățel-băiat nu atacă niciodată un cățel-fetită. Cum era să-i explic brutei că așa ceva nu se face ? M-a bătut rău de tot.. M-a aruncat așa, mai mult moartă decât vie, pe un loc viran. Niște muște mari bâzâiau deasupra mea.
Cât de mult m-o fi căutat fetița, cât o fi plâns după mine ! Nu știu cât am zâcut acolo printre bălării. Cu greu m-am ridicat în picioare. Totul se învârtea cu mine. Aveam o durere mare în burtă și ceva se mișca ciudat. Simțeam că se întâmplă ceva cu mine. Așa au venit pe lume fetițele mele.

Nu aveam un loc unde să le adăpostesc, nu aveam mâncare și nici apă. As fi vrut să merg să caut curtea noastră, fetița și pe mămica ei. Nu puteam lăsa copilașii singuri. Întindeau spre mine gurițe flămânde, le simțeam respirația ușoară, le simțeam inimioarele bătând.

Într-o zi o femeie mi-a dat o bucată de pâine. De atunci seara îi ieseam în cale să-mi dea mâncărică. S-a luat după mine, prea arătam ca o mămică. I-am arătat fetitele mele si ea m-a mângîiat și a primis că o să mă ajute. M-a ajutat, m-a adus la adăpost cu tot cu fetitele mele.

IonaRar, dar mai vin la adăpost copii. Îi adulmec și le simt nevinovăția și candoarea. Miros a bunătate. Tare mi-e dor de stăpâna mea. O cățelușă bătrână mi-a spus ca fetița nu mai e fetiță, că a crescut. Nu mai arată deloc ca atunci când eram împreună.
Timpul ne dă uitare și atenuează durerile. V-ati gândit cât de multe lucruri dragi ne ia ? Oricat de mult aș astepta-o, oriunde aș cauta-o, n-am s-o mai gasesc niciodata. Poate a uitat de mine. Poate si-a luat alt catel. E un lucru care m-ar bucura. Nu vreau sa sufere dupa mine.

Fetițele mele sunt niște comori. E normal sa le vâd cele mai frumoase din lume: doar sunt copilașii mei. Și acum, deși sunt fete mari, eu mă dau la o parte să manance ele primele. Le spăl, le alint, le spun vorbe dulci. Seara le spun povești despre o canapéa, o sobă caldă, mânuța unui copil care se odihnește pe capșorul lor. Fetițele mele n-au pus niciodată piciorul pe iarba, n-au văzut niciodată un future. Sntem în siguranță, avem coteț călduros, mâncare bună. O doamnă vine si ne face curat, ne pune apă proaspătă, ne mângăie, ne spune vorbe frumoase. Se joacă cu fetele mele, ne urcăm cu labule pe ea. E mult mai bine decât pe stradă sau în curtea unui om rău… Dar, ca orice mamă, aș fi vrut ce e mai bun pentru copii mei.

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu