Căprioara

Căprioara

CaprioaraN-aş fi vrut să vă spun povestea mea. Viaţa mi-a fost un şir nesfârşit de dureri înăbuşite, dezamăgiri, tristeţe şi neputinţă.
Singurul lucru bun care mi s-a întămplat a fost că am ajuns aici, la adăpost,. Oamenii mă numesc Căprioara. Ei mă cred blândă, timidă, retrasă. Sunt doar resemnată. Binele a venit în viaţa mea târziu… mult prea târziu. Sufletul mi-a murit puţin câte puţin. Acum nu-mi mai pasă dacă mor sau trăiesc.

Visul fiecărui căţel e căsuţa lui, stăpânul lui, locul lui sub soare. Nu latru pentru că n-am ce să păzesc. N-am avut niciodată. Stăpân? Cum o fi să aparţii cuiva căruia sa-i pese de tine ? Mi-as fi dat viaţa pentru stăpânul meu fără să stau o clipă pe gânduri. Dar cine are nevoie de viata unui caţel al străzii ? E singurul bun pe care îl avem şi tot nu ştiu daca e un dar sau o pedeapsa . De ce trebuie sa ispăşim vina de a ne fi născut ? Nu poti sa-ti alegi nici timpul, nici locul, nici daca sa vii pe lume sau nu.

Pot sa va spun cu siguranţă un lucru: un câine al străzii trăieşte puţin şi suferă mult. 

M-am născut pe stradă, în apropierea unui depozit. Batrânelul care păzea noaptea ne aducea puţină mâncare. Imi dadeam seama ca o duce rău: resturi sărace de mâncare , pâine, foarte rar câte un os. Ne vorbea atât de trist, simţeam cum îl roade singurătatea ca o boală.

CaprioaraPe urmă depozitul s-a desfiinţat şi ne-am trezit fără adăpost. Pomii au fost taiati, chiar si teiul nostru a fost doborât la pământ. In locul depozitului s-a construit un restaurant. Vai, ce hărmălaie, muzica tare – de parcă toţi oamenii ar fi fost surzi – fum de ţigară, miros pătrunzător de alcool. Bauti, oamenii deveneau foarte agresivi. I-am văzut lovindu-se fără milă. Nici nu mă puteam uita la aceşti oameni-neoameni. Tovarăşii de la mese râdeau în hohote şi îi îndemnau să se bată.

Uneori, seara, venea o femeie cu doi copilaşi de mână. O urmăream, din sarăcia ei, imi arunca o coajă de pâine. O auzeam vorbind in şoaptă cu un bărbat aflat la o masă: “Nu mai bea, Dumitre, vine toamna, n-avem de niciunele. Dacă iar bei leafa, cu ce platim chiria ? Incepe şcoala, ăştia mici sunt dezbracaţi şi desculţi”. Ştiam că iar o va bate şi tovarăşii lui iar o să rădă. Dacă n-are milă de femeia şi de copii lui, cum o să aibă milă de un câine ?

Mirosul gratarului ne ademenea. Ne apropiam cu ochi rugători. Speram să primesc ceva de mâncare. Primeam pietre în cap şi picioare-n coaste. Nu făceam nici un rău nimânui, nu înţeleg ce-aveau cu mine. Poate aşa îşi descărcau supărările şi neputinţa.

Pe urmă au venit hingherii. Mama… fraţii şi surorile mele… Ştiam că vor muri. De ce-am fugit ? De ce m-am ascuns ? Poate moartea ar fi însemnat sfârşitul suferinţelor mele,poate e mai bună decât o viaţă atât de plină de suferinţă !

A venit iarna, frig, viscol, foame, singurătate. Oamenii treceau nepăsători faţă de căţelul disperat de foame şi de frig. Urma să am puişori. Ce să fac cu ei, cum să-I cresc? Oamenii aruncau resturile de mâncare. Pentru mine ar fi însemnat viaţă, dar pe cine interesează viaţa şi suferinţele unui caţel? Burtica creştea, simţeam în mine sufletele nevinovate mişcând. Pentru ce să-I aduc pe lume ? Doar ca să moară ? Din păcate, nu aveam de ales. Oricât ar fi de amărâtă o caţelusă, încearcă cu toate puterile să-şi crească puii. Doar femeile îşi părăsesc copii.

Foamea mă chinuia. Alergam de colo-colo să găsesc ceva de mâncare. O să am lapte, cum o să hrănesc puişorii când sunt sleită de foame? Am simţit o lovitură puternica. Pe urmă am văzut frunze, ziduri, cerul şi apoi… nimic. La început m-a durut tare-tare. Pe urmă am simţit că plutesc printre norişori de vată… “mama, mă doare !”

M-a lovit o maşină şi m-a aruncat într-un şanţ. Şoferul a plecat nepăsător. Un câine… bine ca n-a fost decât atât !

O fată m-a dus la doctor şi pe urmă am ajuns la adăpost. Am ramas cu semne deasupra boticului şi cu inima zdrobită. Acum, poate înţelegeţi de ce nu mă bucur că am scăpat cu viaţă. Am venit pe lume cu inima plină de dragoste. Nu e nimic mai rau pe lume decat să simţi că nimeni nu te vrea.

 

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu