Botosel

Botosel

Botosel la adapost

Botosel la adapost

Primele mele amintiri sunt legate de adăpost. Aveam multe surori şi fraţi şi ne jucam fără încetare. Nu ştiu dacă m-am născut în adăpost sau am fost aduşi aici. Îmi amintesc vag că femeia care ne hrânea cu biberonul – un înger de femeie – ne numea cu mândrie „biberonezii mei”.

Ea spunea ca am fost găsiţi într-o pungă de plastic legată la gură. Mă gândesc că avea dreptate, altfel am fi avut şi noi mamă.

Fraţii şi surorile mele erau cele mai minunate fapturi pe care le-am văzut: albi ca zăpada şi cu blăniţă sârmoasă. Am trăit împreună momente de fericire adevărată.

Apoi, a venit “vestea cea buna”. “Botoşel va pleca la căsuţa lui, Botoşel va fi adoptat”. Dar eu eram acasă, era singura viaţă pe care o ştiam. Căţeii ma priveau cu invidie iar eu eram speriat de moarte. Nu ştiam cum va fi, mi-era atât de teama. “Sa fii baietel cuminte, sa asculti noul tatic!” Daca trebuie sa plec de aici, inseamnă că n-am fost destul de cuminte. E adevărat, am mai lătrat uneori, ba chiar am răsturnat o dată vasul cu apă. Oare asta i-a supărat atât de tare pe oamenii de aici încât mă gonesc?

Pe urma am fost dus cu o maşina mare intr-un loc care mirosea urât. Oamenii aveau halate albe. Mi-era asa de frica… aş fi intrat in pâmânt. Ei îmi vorbeau bland şi mă mângâiau. Nu s-a întâmplat nimic. M-am întors “acasa”.

Pe urmă “inevitabilul” s-a produs. Am fost închis într-o cuşca mică şi urcat într-o maşină. Nici nu mi-am dat seama că plec, n-am apucat nici măcar să-mi iau rămas-bun. O sa-mi fie aşa de dor! Cât e de greu când nu-ţi aparţii, când alţii hotârâsc în numele tău. Te obligă să le accepti hotărârea fără să le pese ce vrei tu, pentru bunul motiv că-ţi vor binele.

Erau mai mulţi cătei in maşină. M-am retras speriat într-un colţ. Unii erau foarte fericiti ca pleacă. Alţii erau mai temători. Am înţeles că plecăm la “părinţi”. Unii suneau ca va fi minunat, ca suntem cei mai frumosi, de aceea am fost alesi. O căteluşă care avusese stâpăni povestea despre perniţe de pluş, despre covoare moi, seri minunate petrecute la caldură, la picioarele stâpănlui. O fi adevărat? Nu stiu nici ce inseamna pernita de plus, nici covoare. Cred ca e ceva de bine, toti căţeii se arătau foarte încântaţi.

In sfârşit, am ajuns. Oamenii au deschis uşa cuştii şi am ieşit. Mă aştepta un domn care ştiam că va fi tăticul meu. Mi-au pus o curea la gât. Mai era o curea – sau cam aşa ceva – al cărei capât îl ţinea în mână.

Mirosea urât, a alcool. Mi-am zis ca o să mă obişnuiesc. Era “omul meu”, cel pe care-l voi iubi toata viaţa, cel care mă va ocroti şi-mi va fi prieten. Oamenii se aleg între ei după avere sau după aspectul fizic. Eu voiam un om bun, fie el tânăr sau bătran, urât sau frumos, bogat sau sărac. Eu voiam un om cu suflet frumos.

M-am speriat puţin de curea. M-am tras înapoi. Tremuram. Cred că s-a supărat foarte tare pentru că m-a smucit supărat. M-a târât până m-a scos din maşină.

Mi-e ruşine să vă spun: am făcut pipi pe mine. A râs şi mi-a spus: “Vai, dar prost mai esti ! O sa te bat şi o să fac un căine adevărat din tine”. L-am privit şi aş fi vrut să-i pot spune: “Să nu mă baţi, sunt gata să fac orice … numai sa-ti fac pe plac. Nu vreau să te supăr, nu stiu ce să fac… nu ştiu… nu ştiu. Crede-mă , am trăit patru ani în adăpost. O să învăţ repede tot ce vrei”.

N-avea timp să mă privească, mă târa după el legat cu cureaua aceea.
Am ajuns acasă. O femeie ne-a întămpinat încruntată. “- Tu nu vezi cât e de mare ?!. N-avem loc pentru el”. Am simţit că mi se topeste inima de groază. Nici nu mai puteam respira. Ce sa fac să fiu mai mic ? “- Da, în poze nu părea aşa de mare”.

Botosel cel urias

Botosel cel urias

“- Da-l afara, cum să-l bagi în casă în halul în care este ? Omule, n-ai minte, jigodia asta ne mai trebuia. Să faci cu el ce ştii, nu-l vreau în casa mea !”

Mă ascunsesem sub un dulap. M-au lovit rău cu o coadă de mătură. Am înţeles că vor să ies afară. Eram aşa de disperat! Nu înţelegeam de ce ţipă atăt de tare. Iar am greşit, iar am făcut pipi. Un strop, un singur strop dar asta i-a infuriat şi mai tare.

M-am trezit singur în curte. Pentru prima oară în viaţă eram singur. Mi-era foame şi mi-era frig. La adăpost m-aş fi băgat în cuşcă. Totdeauna oamenii de acolo aveau grija să fie plină cu paie uscate. Când ne era frig, ne băgam unii în alţii şi ne încălzeam. Fraţii mei… fraţii mei… fraţii mei. Aş fi plans ca un nebun. Şi să plâng mi-era frică.

Botosel la noua casa cu oameni mai buni

Botosel la noua casa cu oameni mai buni care l-au si tuns ca sa nu mai fie latos.

A doua zi parcă erau mai calmi. Mi-a pus cureaua iar şi am înţeles ca vrea sa merg cu el. Mergeam alături cât puteam de repede. Nu înţelegeam de ce mă smuceşte aşa, de ce mă târăşte ? Mi-a spus că mă duce la “Ecarisaj”. Ce-o fi asta ? Dar dacă stapânul meu, omul meu, vrea asta… el ştie întotdeauna ce e mai bine pentru mine. Dacă asta îi face plăcere, mă duc… cum să nu mă duc?! Cred că acolo voi învăţa cum să-i fiu pe plac, cum să mă port, cum să fiu un câine adevărat.

A venit la noi o doamnă. Părea foarte supărată. Pe mine, totuşi m-a mângâiat. De fapt, a vrut să mă mângâie… eu m-am speriat şi m-am ascuns… Nu ştiu ce au vorbit, erau în casă. Când a plecat, a spus ca-l ia şi pe Botoşel… adică pe mine. De ce să mă ia de la Omul meu ? Eu îl iubesc, vreau să-i fiu plac, vreau să ne plimbăm împreuna…

M-a luat cu ea. Nu mă puteam opune. M-a urcat într-o maşină şi eu m-am ascuns sub banchetă. Totuşi, îmi vorbea aşa de bland, aşa de frumos. Nu putea să fie un om rău, prea m-a mângâiat drăgăstos. M-a dus la o căsuţă unde mai era o căţeluşă neagra. Ne-am împrietenit imediat. Acum dormim împreună pe o pernă mare de pluş. Stau la căldură, la picioarele stapânei. Am învăţat să merg cu lesa – aşa se cheamă cureaua aceea cu mâner, am învăţat foarte multe lucruri. Mă simt iubit, împlinit şi mi-e bine.

Botosel cu noua lui prietena

Botosel cu noua lui prietena

Vă rog, dacă va întălniti cu fraţii mei să le spuneţi că sunt fericit.

Poate că sunt îngrijoraţi, poate le e dor de mine.

Acum mă cheamă “ATHOS”, dar voi sa le spuneţi cât ii iubeste BOTOSEL.

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu