Blondutul

Blondutul

BlondutulDe mama îmi amintesc cu durere: întai ne-a dat viaţă şi pe urmă şi-a dat viaţa pentru noi. Am venit pe lume in parc, căţei ai nimănui. Doar mamei îi păsa de noi şi simţeam neputinţa care o înconjura ca o apă murdară. Ne privea cu nişte ochi umezi , plini de dragoste şi durere. Ştia că doar cu iubire nu ne poate salva. Simţea că vom ispăşi cumplit vina de a ne fi născut.

Scurtă şi plină de durere a fost viaţa mamei. Se temea că vom muri de foame şi de frig şi i se topea inima când vedea cât de frumos ne jucăm, cât suntem de neştiutori şi de nevinovaţi.

Săpase un lăcaş într-un mal de pămînt. Acolo aveam un adăpost în nopţile reci şi pe ploaie. Dormeam toţi trei pe ea ca să ne ţină de cald. Ziua se ducea langă un grătar de mici. Era fum, mirosea frumos. Stătea acolo mult şi privea asteptînd o înghiţură de mâncare. Oamenii treceau grăbiţi, indiferenţi, poate nici n-o vedeau. Statea acolo înghiţind în sec, implorând din privire o bucăţică de pâine. Câtă nevoie disperată avea de ea! Acum îmi dau seama ca pe mama n-am văzut-o mâncând niciodata. Oamenii veneau, mancau, plecau, veneau alţii… Ea râmânea aşteptând cu privirea pironită în pâmânt un semn de milă care adesea nu mai venea. Închidea ochii şi visa un cârnâcior mare-mare pe care sa-l aducă copilaşilor. Seara venea doar cu mirosul de friptura în blâniţă şi noi o lingeam fericiţi şi speram că într-o zi ne va aduce şi noua măcar o bucăţică.

În vara aceea a fost ceva mai bine. Pe lângă grătar era un bătrânel căruia ii era milă de noi. El curăţa mesele, căra sticlele, mătura. Avea nişte pantofi tare ponosiţi, cred că era tare sărac. Păstra într-o punguţă tot ce rămânea pe la mese şi seara i-o dădea mamei. El mi-a zis Blonduţul.

Eu eram mai mare decât surorile mele şi mult mai puternic. Mama îmi spunea că trebuie să am grijă de ele, să le ocrotesc că eu sunt băiat. Ne jucam fericiti, ne bucuram de fiecare fir de iarba, de flori, de fluturi. Nici nu bânuiam ce ingrijorare săgeta sufletul mamei, câtâ teamă avea ea de viitor.

Şi , într-o zi, ce era mai rău s-a întmplat. Au venit hingherii. Mama ne-a spus să nu ieşim din ascunzătoare orice-ar fi. Îi simţeam inima bătând cu putere şi stiam că-i e frică. Ne-a sărutat pe fiecare, ne-a spus să fim cuminţi. Lacrimi grele s-au prelins din ochii ei.

Au coborât dintr-o maşină mulţi bărbaţi, aveau nişte laţuri mari şi au prins-o pe mama. Şi acum mă gândesc la ziua aceea: eu cred că a ieşit de bunăvoie ca să ne protejeze pe noi. Se zbătea în lanţul care-i tăia carnea. Ar fi vrut să scape, să vină la noi. În urmă, iarba era plină de sânge… sângele mamei… I-am prins o ultimă privire: “măcar voi”.

Am rămas singuri. Stiam că mama nu mai poate veni. Uneori, venea omul de la gratar. Ne mai aducea câte o punguță cu resturi. Mirosea a tristețe și a singurătate și ne privea cu milă așa cum ne privea mama. Mai ieșeam prin parc să ne jucăm. Veneau oameni cu căței în lesă. Eu îi urmăream mereu, așteptam ceva… nici eu nu știu ce. Eram fericit când mi-aruncau o privire grabită, unul chiar m-a mângâiat.

Bondutul si surioara lui la CTV2O mașină grabită a lovit-o pe una din surioarele mele. Zăcea inertă pe caldarâm și nu voia să mă urmeze. Zadarnic am rugat-o să mergem acasă, am încercat s-o târăsc, am prins-o ușor cu dinții de picioruș. Mă privea cu ochi fixi si părea că nu mă aude. Am rugat-o, am plâns, am pupat-o, am încercat s-o trag de ureche. I-am spus că nu mai vreau să ne jucăm așa, că vreau să se trezeasca. Totul a fost zadarnic. Simțeam că s-a întâmplat ceva rău. Nu știam ce trebuie să fac, n-o puteam lasa acolo, în mijlocul drumului. M-am așezat lângă ea și am început să aștept. Mi-am dat seama că a încetat ticăitul din piept și labuțele devin din ce în ce mai reci. M-am gândit ca-i e frig si m-am culcat pe labuțele ei s-o încălzesc. Așa ne-a găsit omul de la grătar, cel care păstra resturi de mâncare în pungă. Pe mine și pe sora mea ne-a dus la adăpost.

Am crescut împreuna. Suntem bine, avem mâncare, avem un loc al nostru. Mă gândesc că sunt multe suflete care mor neștiute, fără ca nimănui să-i pese. Oamenii sunt indiferenți la suferința noastră. Se cutremura pământul, cad stele, se irosesc atâtea vieți nevinovate, atât de multă dragoste și credință de care n-are nevoie nimeni. Oameni dragi, ați avea atât de multe de învățat de la noi despre credință, iubire necondiționată, statornicie.

Bondutul si surioara luiVisul vieții mele, dorința mea cea mai fierbinte a fost să am un om al meu pe care să-l aștept și pentru care să-mi dau viața. Trăim cu visul ăsta și murim așteptând Omul. Bătrânelul de la grătar ne-a mai vizitat un timp. Iși târa pantofii scâlciați de om sărac. Ii simțeam singurătatea și tristetea și-i citeam mila și dragostea din priviri. Nu l-aș fi schimbat pe toți bogații lumii. Cina lui de om sărac pe care o împărțea cu noi, avea gustul cel mai minunat.
Chiar nu ne pasa dacă Omul nostru e tânăr sau batrân, bogat sau sărac, frumos sau urât. Noi îl vrem în primul rând Om.

Niciun comentariu