Blanca (Partea 1)

Blanca (Partea 1)

BlancaPartea 1

Blanca a fost abandonata in adapost. Are mare nevoie de ajutor. Mi-am imaginat povestea ei si v-am spus-o si dumneavoastra.

„- Ce sa fac, tanara doamna, imi dau seama ca nu mai am loc in casa mea: nici eu, nici catelusa”.
„- Oh, nu mai sunt tanara, am trecut bine de 50 de ani”.
„- Cand eram ca dumneata aveam servici – servici greu – parinti, sot, baiat, catel. Toate erau in grija mea. Imi aduc aminte ca mi-era greu… dar ce fericita eram. Acum nu mai am nimic. Vremurile s-au schimbat… Din tot ce-a fost a ramas numai ea, singura mea avere, singura bucurie. Si de ea va trebui sa ma despart. Nora mea va avea un copil. Nu mai vor s-o primeasca in casa. Unde sa ne ducem, ce sa fac ? E drept, am imbatranit, nu prea mai vad, nu prea mai aud, simt ca ii incurc. Nici pensia nu e prea mare.”

Am crescut catelusa cu tot dragul. Sotul meu, fie iertat, mi-a adus-o intr-o seara. Era mica-mititica, uda… dar avea niste ochisori… Dormea pe perna, intre noi. Era bucuria casei, nici nu pot sa va spun ce ne inveselea. Cat a fost bolnav sotul meu, statea langa pat si-l veghea. Dupa moartea lui, n-a mai vrut sa manance nimic. Greu am salvat-o, cu perfuzii si doctorii scumpe. Eram total lipsita de speranta. Mi-a zis doctorita ca a renuntat sa lupte pentru viata, ca nu mai vrea sa traiasca. M-am apropiat de ea plangand si-am rugat-o sa nu ma paraseasca, i-am spus ca am nevoie de ea, ca nu are dreptul sa ma lase singura. M-am aplecat s-o pup si mi-am dat seama ca ni se amestecau lacrimile.

Si fiul meu o iubea cand era mica. De fapt, mici erau amandoi. Ce fuga, ce zbenguiala, ce ras era la noi in casa! Cand s-a dus sa vada rezultatele la bac a luat-o cu el. Zicea ca-i poarta noroc. Si i-a purtat.

Fiu-meu plecat in tabere cerea sa vorbeasca cu ea la telefon. Ii apropiam receptorul deureche si pupa-pupa receptorul. Apoi, privea mirata prin casa. Voia sa vada de unde vine vocea. In cele din urma, se aseza la usa sa-l astepte.

BlancaDupa casatoria lui, lucrurile s-au schimbat. Nora e o fata frumoasa si buna, se inteleg bine si sunt bucuroasa sa-i stiu fericiti. Pe mine si pe Blanca nu prea ne are la inima. Ca sa nu-i mai deranjez, ma retrageam tacuta in camera mea cu catelusa. Ei i-am spus in ultimii ani toate durerile mele, o tineam in brate si-i povesteam. Se apropia dragastoasa si-mi pupa lacrimile: “Nu plange, sunt langa tine, putem imparti durerea. Poate maine o sa fie mai bine, poate necazurile noastre se vor sfarsi”. 

A venit si ziua cand mi-au spus ca n-are voie sa mai doarma in casa. La inceput, am crezut ca nu aud bine, ca nu inteleg ce-mi spun. I-am facut din ce-am putut un adapost, i-am pus si paturica roz, si jucarii. Eu ma mir cum n-am murit de durere! S-a apropiat incet, a pus capul pe mine si am simtit ca o doare. “E mai bine-asa. Nu te necaji. Am sa dorm afara, am mai mult aer. Noaptea, oricum dormim. Ziua o sa fim impreuna”. 

A fost prima noapte pe care am petrecut-o singura dupa foarte multi ani. Si mi-am plans atunci mortii-morti si mortii-vii si viata asta amarata care nu mai vrea sa plece de la mine.

Blanca simtea ca nu mai e dorita. Totdeauna se ascundea in cel mai intunecos colt. Mergea cu capul in piept, tot pe langa ziduri. Se ferea sa mai intre in casa. Numai la mine venea sa ne iubim. Si asta o facea numai cand eram singure acasa.

A venit si ziua despartirii. Ma duc s-o duc la un adapost. I-am pus lesa, m-a privit in ochi: “E mai bine. Poate n-or sa te mai certe atat. Credeai ca nu stiu – am aflat. Tu nu-ti luai medicamentele ca sa strangi bani pentru deparazitant. Daca as fi facut purici, tot eu eram de vina. Tot pe noi ne-ar fi certat”.

Nu stiu cum va fi viata ei. Pe ea am dus-o eu la adapost. Pe mine ma vor duce ei la azil.

 

Centrul Teritorial Veterinar Sector 2

Despre Mariana Dane

Vedeti si distribuiti povestea mea pe Facebook!
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *